Micșorarea taxei penalizatoare este doar un prim pas spre o soluție reală în problema colectării și reciclării deșeurilor de ambalaje

Este sarcina Ministerului Mediului să elaboreze un plan coerent și fezabil, care să reseteze sistemul actual și să stabilească obligațiile tuturor parților implicate in gestionarea deșeurilor municipale, inclusiv a deșeurilor de ambalaje generate în gospodăriile populației.


Schimbări în cadrul Asociației Berarii României

După unsprezece ani de activitate marcată de numeroase realizări, Constantin Bratu a luat decizia de a părăsi poziția de Director General al Asociației Berarii României pentru a se dedica unor noi provocări profesionale. Coordonarea activității Asociației Berarii României va fi asigurată, începând din luna mai, de Secretarul General al organizației, Ciprian Sandu, sub supervizarea Președintelui Consiliului de Administrație.


Piața berii a avut în 2015 un trend pozitiv, cu o creștere în volum de 6,5%

București, 5 aprilie 2016: Asociația Berarii României anunță evoluția pieței berii la nivelul anului 2015: Volumul pieţei berii a atins 15,8 milioane hl în 2015, în creștere cu 6,5% față de cel înregistrat anul precedent Nivelul consumului pe cap de locuitor a urcat la 80 l în 2015, de la 74 l “Contextul favorabil creat […]


Berarii României au un nou Președinte

Membrii Asociației Berarii României l-au ales în funcția de Președinte pe Igor Tikhonov, Președinte al Ursus Breweries. Începând cu luna ianuarie, Igor Tikhonov a preluat această funcție de la Lucian Ghinea, Președinte al Bergenbier SA, care a reprezentat Asociația în aceeași calitate pe parcursul anului trecut.


Creșterea economică înregistrată de România în primul semestru 2015 își face simțite efectele pozitive: piața berii revine pe un trend ascendent, cu un plus de 3,8% în volum în primele șase luni ale anului în curs

Volumul pieţei berii a atins aproximativ 7,6 milioane hl în primului semestru al anului în curs, în creștere cu 3,8% față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.


BERARII ROMÂNIEI aderă la iniţiativa PACTUL PENTRU FISCALITATE – PACTUL PENTRU ROMÂNIA

Asociația Berarii României anunță aderarea la Pactul pentru Fiscalitate – Pactul pentru România.


Berea, principala băutură a românilor atunci când iau masa

Recunoscută pentru calitatea de a completa perfect gustul preparatelor culinare, berea este principala băutură a românilor atunci când iau masa. Concluzia aparține unui studiu efectuat de compania de cercetare de piață GfK România la solicitarea Asociației Berarii României.


Presiunea fiscală asupra sectorului berii și-a spus cuvântul și în 2014: piața berii s-a contractat cu 8,6% în volum

Asociația Berarii României anunță evoluția pieței berii la nivelul anului 2014: Volumul pieţei berii a atins doar 14,9 milioane hl în 2014, în scădere cu 8,6% față de cel înregistrat anul precedent, Nivelul consumului pe cap de locuitor a coborât la 74 l în 2014, de la 81 l


10.000 de români au semnat deja petiția online Salvează Berea

După numai două luni și jumătate de la lansarea petiției online Salvează Berea, 10.000 de români au semnat pentru a cere Guvernului stabilirea accizei la bere la nivelul minim european.


Berarii României au un nou Președinte

Membrii Asociației Berarii României îl aleg în funcția de Președinte pe Lucian Ghinea, Director General Bergenbier SA, parte a grupului Molson Coors. Astfel, începând cu luna ianuarie, Lucian Ghinea preia această funcție de la Onno Rombouts, Managing Director Heineken Romania, care a asigurat președinția Asociației pe parcursul anului 2014.