Istoria berii

Amăruie, spumoasă, rece, blondă sau brună, berea este o băutură care a depășit demult orice granițe prin darul ei de a aduce prietenii împreună.

Se pare că prima formă de bere a apărut ca urmare a udării unei bucăți de pâine care a declanșat procesul de fermentare, acum circa 6000 de ani.

Există legende conform cărora fabricarea berii reprezintă un pas important în evoluția omenirii. Cea mai veche scriere a Sumerului, “Epopeea lui Ghilgameș”, îl prezintă pe Enkidu, o arătare sălbatică, ospătându-se cu bucate alese și sorbind din lichidul amărui. ”Mânca până se sătura, bea lapte și cupe de bere…”, intrând astfel în lumea oamenilor.

De altfel, faimoasa “lună de miere” își are rădăcinile în obiceiul sumerienilor de a da tinerilor căsătoriți bere îndulcită cu miere cât să le ajungă o lună.


Cele mai vechi urme reale de bere

Cercetările arheologice efectuate de francezi la începutul sec. al XX-lea, în vestul Iranului, au scos la lumină modul în care se consuma berea acum 3500 de ani. În timpul săpăturilor din orașul Suza au fost descoperite în subsolurile caselor vase mari din lut, de formă sferică. Aceste ulcioare enorme de bere erau acoperite cu plăci din ceramică cu o gaură în mijloc, prin intermediul căreia era extrasă berea. Alternativ, în gaură se introducea un pai special prin care berea era băută nemijlocit. Se presupune ca berea era băută prin pai din cauza ca pe fundul vasului se depuneau sedimente în cantități mari.

Se pare ca berea din acele vremuri era asemănătoare unei grăsimi groase, de culoare întunecată, fără să conțină o cantitate mare de alcool însă foarte hrănitoare. Datorită gustului deosebit, ea ocupa un loc important în dieta oamenilor.


Faraonii cei băutori de bere

Inițial, egiptenii procurau berea din Babilon, dar egiptenii au invățat ulterior să își fabrice singuri savuroasa băutură. Cea mai veche rețetă de bere egipteană se crede că datează din anul 3500 i.e.n.
Deși berea era o băutură foarte populară în Egiptul Antic, nici unul dintre faraoni nu s-a gândit s-o supună impozitării. Taxa pe bere a fost introdusă de faimoasa Cleopatra care vroia să reia construcția piramidelor, iar pentru aceasta avea nevoie de bani. Astfel, a fost introdus primul impozit pe băuturi.


Iulius Cezar – un băutor de bere imperial

Civilizația greco-romană considera berea o băutură a săracilor. Cartierele Romei și ale Atenei erau pline de mici fabrici de bere care aprovizionau mici cârciumioare. Un celebru împătimit al berii se pare ca a fost Iulius Cezar, iar legenda spune că atunci când a trecut Rubiconul cu legiunile sale pentru a cuceri Roma, Cezar a toastat cu bere.
Cu toate că romanii nu apreciau foarte mult berea, medicii romani o făceau. Tratatele de medicină din antichitate erau pline de rețete în care berea juca rolul principal: Antyllus recomanda femeilor care alăptau sa bea bere cu frunze de palmier uscate și pisate. Philumenus recomanda împotriva înțepăturilor de viespe berea amestecată cu usturoi pisat, iar Marcellus Empirius susținea că “un pahar de bere fiartă cu sare potolește tusea”. Interesant este că toate aceste rețete se găsesc până în prezent în medicina tradițională europeană.


Germania, patria berii

Cea mai mare realizare a romanilor în ceea ce privește berea a fost predarea rețetei în nordul Europei, popoarelor germanice. Germanii au creat un meșteșug din berărit, transformând berea în băutura lor națională. Urmând aceeași pași ca și anticii summerieni, germanii au reușit totuși să obțină beri diferite în funcție de lemnul butoaielor în care era pus mustul la fermentat.

În Bavaria, lângă orașul Culmbach, au fost găsite ulcioare de lut care se presupune că erau folosite cu 3000 de ani înaintea erei noastre. Apoi, tehnologia de fabricare a berii s-a răspândit treptat în Anglia și Scandinavia, iar, după aceea, în toată lumea, datorită expansiunii culturii europene. Grație acestui fapt, se considera că patria berii este Germania.


Berea Evului Mediu

În Evul Mediu, berea era cea mai întâlnită băutură. Calugarii catolici din nordul Europei și-au dat seama că datorită ingredientelor sale naturale, berea poate să fie considerată un aliment desăvârșit pentru perioada postului. Fiecare mănăstire s-a specializat în producerea unei beri cu o anumită aromă. Și pentru că de cele mai multe ori rețetele s-au transmis din generație în generație, berile calugărești au rămas unele dintre cele mai apreciate de-a lungul timpului.
Comerțul cu bere a explodat în secolul al XI-lea.Tot în această perioadă au prins formă și primele asociații ale comercianților, care încercau astfel să facă față puterii feudale sau guvernamentale. Așa-numitele “bresle ale negustorilor” au devenit destul de influente în comerțul acelor vremuri, au depășit granițele orașelor, ajungând să formeze chiar frății. Una dintre cele mai importante era “Federația Hanseatic” și cuprindea opt dintre cele mai importante orașe ale Germaniei.

În Anglia medievală berea era apreciată în funcție de modul în care era uscat malțul; despre galezi se spunea că doar ei pot să bea berea pe care o făceau din malț uscat cu turbă, bere cu o aromă extrem de aparte și puternică. În schimb, erau foarte apreciate de către englezi berile făcute din malț uscat la foc din lemn importat din Norvegia.
Regina Elisabeta, în timp ce călătorea prin țară, trimitea curieri înainte pentru a degusta berea locală. Dacă aceasta nu se ridica la standardele necesare, o rezervă era trimisă imediat de la Londra către Regină.
Tatăl lui William Shakespeare a fost degustător de bere sau “conner”. Acesta testa berea turnând o parte pe o bancă, asezându-se apoi pe aceasta în timp ce termina restul berii. Dacă era zahăr în bere, sau dacă nu era pură, pantalonii din piele pe care îi purta se lipeau de bancă după jumătate de oră.

La sfârșitul secolului 17, alocația pentru elevii de toate vârstele de la o școala din Anglia consta în 2 sticle pe zi pentru că era mult mai sigură și mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă.

Berea era de asemenea comună la locul de muncă. Benjamin Franklin a înregistrat consumația zilnică de bere într-o tipografie din Londra pe care a vizitat-o. Fiecare angajat consuma o halbă înainte de micul dejun, o halbă între micul dejun și prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 și o halbă când terminau lucrul.


Berea în România

Producția de masă a berii pe teritoriul Țărilor Române datează de la începutul secolului 19 când Johann de Gotha a inaugurat, în 1809, la marginea Bucureștilor o fabrică de bere. Începând cu a doua jumătate a secolului 19, apariția câtorva fabrici de bere se traduce prin inaugurarea a numeroase berării, dintre care unele au avut numai o viață efemeră.
Foarte repede berăria devine o “instituție” și mai ales un punct de întâlnire important al ziariștilor, politicienilor sau oamenilor de teatru. Așa s-a creat și un limbaj specific, cum era de exemplu denumirea măsurilor de vânzare a berii.
Ambianța berăriilor bucureștene de la cumpăna dintre cele două veacuri, transpare deseori în nuvelele lui Caragiale datorită în mare parte experienței sale de “vânzător de bere”.