Potrivit studiilor, modelele comportamentale din familie, alături de cele oferite de anturajul de aceeaşi vârstă, sunt însuşite şi reproduse de copii şi adolescenti şi în ceea ce priveşte consumul de alcool. De aceea, un consum responsabil de băuturi alcoolice în cazul părinţilor reprezintă o condiţie importantă pentru menţinerea unui comportament adecvat în cadrul familiei, constituind totodată un reper educaţional pentru copii şi adolescenţi.

Chiar şi în cazul în care părinţii consumă în mod responsabil băuturi alcoolice, trebuie abordate, prin intermediul discuţiilor părinte-copil, şi riscurile asociate unui consum în exces de băuturi alcoolice. Copilul trebuie să înţeleagă, departe de influenţa “grupului”, deopotrivă riscurile şi beneficiile consumului de băuturi alcoolice.

Părinții dependenți de alcool au un simț de responsabilitate mai scăzut, iar timpul și resursele financiare acordate copiilor sunt reduse drastic, ceea ce poate duce la neglijență, într-o primă fază, și chiar la abandon.

A fost demonstrat științific că nou-născuții alăptați de mamele dependente de alcool prezintă un risc mai mare de delincvență și comportament violent la maturitate. Aceste consecinţe, pe lângă altele care vizează în mod direct sănătatea fătului, fac ca băuturile alcoolice să nu fie recomandate în cazul femeilor însărcinate sau a celor care alăptează.