Există diverse definiţii ale consumului responsabil sau moderat. Poate că cea mai simplă este aceea care spune că un consum moderat este cel care nu dăunează nici celui care bea şi nici celor din jur. Dar aceste definiţii sunt doar orientative, nu sunt reguli şi oricând vor exista excepţii. Este esenţial ca fiecare să ia în considerare situaţia sa specifică, cum ar fi greutatea, vârsta, sexul, starea de sănătate şi dacă urmează sau nu un tratament medicamentos. De aceea considerăm că cea mai bună definiţie este cea personalizată pentru fiecare, deci este important să vă cunoaşteţi limitele. Este indicat să discutaţi acest aspect şi cu doctorul dumneavoastră care vă poate indica ce cantitate de alcool este potrivită (daca este potrivită) în ceea ce vă priveşte.

Şi dacă vorbim despre a savura o bere, poate ca e bine să ne amintim că “a savura” înseamnă să bei ceva încet, pe îndelete şi cu măsură. Pentru un stil de viaţă sănătos, alături de cantitatea consumată, tot atât de importantă este şi frecvenţa de consum a băuturii favorite. Specialiştii recomandă mai degrabă un consum frecvent în cantităţi moderate, în defavoarea unui consum în exces la intervale mai mari de timp.
Totodată, este recomandat ca băutura favorită să însoţească masa sau să urmeze unei mese, fie prânz sau cină. Evitati să o consumaţi pe stomacul gol, întrucât alcoolul se absoarbe mai uşor şi mai repede în această situaţie şi astfel concentraţia de alcool din sânge va fi mai crescută.

Pentru a oferi repere clare în ceea ce priveşte cantitatea de bere care poate fi consumată fără niciun risc în ceea ce priveşte sănătatea consumatorilor, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) face recomandări clare în legătură cu dozarea acesteia. Astfel, cantitatea recomandată în cazul femeilor este de o bere, maxim două pe zi, în timp ce bărbaţii pot consuma până la trei beri pe zi. (doza standard de bere este de 330 ml, la o concentraţie de alcool este de 5%).

Consumul de bere în exces, în mod constant, poate plasa însă un consumator într-o zonă de risc pentru sănătatea organismului.