Asociația Berarii României la Craiova

La finalul lunii august, Asociația Berarii României s-a întâlnit cu jurnaliștii din Craiova în cadrul unui eveniment care a subliniat impactul pozitiv pe care sectorul berii îl are asupra pieței muncii la nivel național și local.

Astfel, în cadrul conferinței la care au participat reprezentanți ai Asociației Berarii României alături de reprezentanți ai Primăriei din Craiova, s-a discutat pe larg despre beneficiile directe și indirecte pentru industrii conexe precum HoReCa, retail, agricultură sau distribuție, reiterând-se întregul lanț de efecte economice pozitive ce se datorează celor două caracteristici esențiale ale producției de bere din România: caracterul profund național și un nivel zero al evaziunii fiscale.

“Producția de bere din România are un impact economic pozitiv la nivelul tuturor activităților conexe, în special prin crearea de locuri de muncă. Dacă e să ne referim doar la sectorul HoReCa, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în România, aproximativ 158.000 de persoane au un loc de muncă în industria ospitalității. Astfel, având în vedere că, dintre acestea, 27.000 de locuri de muncă se datorează producției locale de bere, putem spune că 1 din 5 locuri de muncă din HoReCa se datorează berii”, a declarat Julia Leferman, Director General, Asociația Berarii României.

Sari la bara de unelte