Berea, la mare căutare

Membrii Asociatiei “Berarii Romaniei”, Heineken Romania, InBev Romania, United Romanian Breweries Bereprod si Ursus Breweries, au vandut in primul semestru al anului acesta 7,29 milioane hectolitri.

Fata de aceeasi perioada a anului precedent, cand membrii Asociatiei au inregistrat un volum al vanzarilor de 5,6 milioane hectolitri, cresterea este de 30%. Intreaga piata a berii a ajuns la aproape 9,4 milioane hectolitri, ceea ce inseamna o evolutie cu aproximativ 20% fata de primul semestru al anului 2006.

Interesul tot mai mare pentru consumul de bere se datoreaza calitatilor indiscutabile ale acestui produs. “Tot mai multi romani aleg berea pentru ca este o batura naturala usor de consumat in orice moment al zilei, acasa impreuna cu familia sau la terase alaturi de prieteni. Este racoritoare si are un bun raport calitate-pret”, a declarat dl. Constantin Bratu, director general al Asociatiei “Berarii Romaniei”.

Desigur ca aceasta crestere a consumului este partial datorata si conditiilor de vreme favorabile din prima jumatate a anului 2007: cel putin patru din cele sase luni au inregistrat temperaturi mai ridicate decat cele din anul trecut. Dar puternica dezvoltare economica a Romaniei, precum si a puterii de cumparare a populatiei, au contribuit, de asemenea, la cresterea consumului de bere. Mai mult, membrii Asociatiei “Berarii Romaniei” continua sa raspunda cu promptitudine nevoilor consumatorului roman, implementand la timp proiecte de extindere a capacitatilor de productie.

Background:

Asociatia „Berarii Romaniei” a fost fondata in Decembrie 2004 si reprezinta peste 70% din piata berii din Romania. Contributia membrilor nostri in economia romaneasca este notabila. Ei au investit pana in prezent peste 550 de milioane de euro in Romania, contibuind in 2006 cu peste 200 de milioane de euro la bugetul de stat. In plus, avand un puternic simt al responsabilitatii sociale, au dezvoltat prin Asociatia „Berarii Romaniei” proiecte de amploare la nivel national. Exemplificam cu programul deja binecunoscut in mediul licean „Alcoolul nu te face mare”, care ii are ca sustinatori pe Ministerul Educatiei si Cercetarii si pe Inspectoratul General al Politiei Romane. Impreuna cu Ministerul Sanatatii Publice, Ministerul Transporturilor si Politia Romana, membrii Asociatiei vor dezvolta anul acesta un nou proiect social pentru educarea conducatorilor auto sa nu consume alcool cand intentioneaza sa se inscrie in trafic.

Sari la bara de unelte