Producătorii de bere europeni, eforturi comune în interesul consumatorilor

2 din 3 beri comercializate în Europa îi informează pe consumatori despre numărul de calorii din 100 ml de produs. Atât la nivel local cât și la nivel european, obiectivul de implementare al Regulamentului UE 1169/2011 stabilit pentru perioada 2015 – 2019 a fost depășit. Demersul va continua însă până în momentul în care ponderea de implementare va atinge 100%.

Pentru mai multe detalii despre demersul făcut la nivel european de către producătorii de bere, puteți vizita https://beerwisdom.eu/

Despre Berarii Europei

Începând cu anul 2008 Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles. Membrii actuali sunt asociațiile naționale ale berarilor din statelor UE, alături de Norvegia, Elveția și Turcia. Organizaţia reprezintă interesele a peste 9.500 de producători de bere din Europa în faţa diferitelor instituţii şi organizaţii internaţionale. Mai mult, Berarii Europei reprezintă şi apără interesele a 2,3 milioane de oameni care au locuri de muncă datorită producţiei şi vânzării berii.

Sari la bara de unelte