RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. devine administratorul sistemului de garanție-returnare în România

Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a devenit administratorul sistemului de garanție-returnare din România, printr-o Hotărâre de Guvern emisă astăzi.

Cadrul legal ce stabilește modalitatea de implementare a sistemului de garanție-returnare (SGR) a fost adoptat în octombrie 2021, prin HG 1074/2021. La nivel de operaționalizare, SGR va fi cel mai mare proiect de colectare și reciclare a ambalajelor realizat la nivel național.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a fost înființată de către asociațiile reprezentative ale producătorilor de băuturi și ale comercianților pentru a gestiona sistemul de garanție-returnare, în curs de implementare în România. Compania a fost formată ca o societate ce are la bază principiul not-for-profit, ceea ce înseamnă că, prin actul constitutiv, aceasta și-a asumat obligația de a reinvesti eventualul profit exclusiv în dezvoltarea sistemului.

„Suntem cu un pas mai aproape de implementarea a ceea ce noi credem că este cel mai important proiect de mediu al României, menit să ne poziționeze pe harta țărilor avansate în ceea ce privește colectarea și reciclarea ambalajelor. Vorbim de un proiect de anvergură care își propune să introducă ambalajele de băuturi într-o economie circulară și să contribuie astfel la transformarea României într-o țară mai curată. În continuare, este necesară adoptarea pachetului legislativ complet care ne va permite să demarăm toate procesele necesare implementării sistemului de garanție-returnare, astfel încât acesta să devină funcțional în cel mai scurt timp posibil. Dacă până acum am discutat în termeni teoretici, de azi înainte începem procesul practic al operaționalizării SGR la nivel național”, declară Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu, acționar al companiei RetuRO.

În prezent, compania are trei acționari privați: Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociația Berarii României pentru Mediu și Asociația Retailerilor pentru Mediu, și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, ce deține 20% din acțiuni.

Odată cu primirea licențierii din partea Guvernului României, RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. începe să facă primii pași pentru implementarea operațională a sistemului în România, care este estimată la o perioadă de aproximativ 18 luni. În viitorul apropiat, compania începe derularea  următoarelor activități în vederea implementării SGR:

  • Administrativ: definitivarea proceselor administrative, recrutarea personalului companiei și selectarea furnizorilor;
  • Finanțare: definitivarea documentelor, solicitarea și obținerea finanțării necesare pentru implementarea sistemului;
  • Infrastructură: dezvoltarea și implementarea infrastructurii IT, dar și a infrastructurii operaționale. Obligațiile RetuRO includ instalarea centrelor de sortare și numărare a ambalajelor colectate prin sistem, în timp ce organizarea centrelor de colectare a ambalajelor de la consumatori este în sarcina comercianților;
  • Înregistrare în sistem: înregistrarea tuturor producătorilor si importatorilor de băuturi, precum și a comercianților. Acest proces implică semnarea a aproximativ 100.000 de contracte;
  • Echipamente automate: comandarea echipamentelor automate de colectare, testarea și instalarea acestora de către comercianți;
  • Campanie de comunicare: implementarea unei campanii de comunicare la nivel național, pentru consumatori.
Sari la bara de unelte