ARTA DEGUSTARII

Berea este una din cele mai vechi și mai populare băuturi, cu un grad mic de alcoolizare și care, datorită gustului plăcut și efectului răcoritor a ajuns să facă parte din dieta zilnică a unora dintre noi. 

Consumată cu moderație (un pahar pe zi), berea poate avea un efect benefic asupra sănătății.

Berea este o sursă de minerale, vitamine, fibre și substanțe antioxidante. Conținutul de minerale – potasiu, magneziu, fosfor, calciu, sodiu, seleniu, fier, zinc – poate acoperi o bună parte din necesarul zilnic.

Ingredientele folosite în fabricarea berii – orzul, hameiul, apa și drojdia – sunt 100% naturale: “De aproape 30 de ani, de când am devenit degustător de bere, spun că berea este mai mult decât o băutură populară, este o băutură naturală, sănătoasă, răcoritoare, gustoasă pe care o putem savura alături de orice fel de mâncare”, a declarat dl. Ben Vinken, celebru degustător de bere, în prefața lucrării “Berea. Tradiție și modernitate”.

Pe lângă spectacolul gustului, servirea și degustarea berii reprezintă o artă complexă cu o tradiție impresionantă clădită pe talentul maeștrilor berari.

Servirea berii începe cu descoperirea temperaturii optime de savurare, care trebuie să fie între 6 și 13 grade Celsius. Această temperatură diferă în funcție de tipul de bere, cele mai slab alcoolizate pot fi consumate mai reci, având cu 2-3 grade mai puțin față de temperatura medie, iar cele mai puternic alcoolizate la o temperatură de 8-13 grade Celsius.

Regulile generale de degustare încep cu alegerea paharului potrivit:

 
  • cel de tip lalea, cu diametrul superior mai îngust, pentru menținerea spumei
  • cel alungit, pentru berile pils, pentru a scoate în evidență culoarea deschisă și perlarea dioxidului de carbon
  • paharul de șampanie, pentru berea cu un conținut ridicat de bioxid de carbon

Berea poate fi consumată și din halbă, doză metalică sau din sticlă. Este foarte important ca paharul să fie foarte curat și să nu conțină urme de grăsime, detergent sau agenți de limpezire.

Diferitele stiluri de bere și personalitățile acestora pot fi observate urmărind caracteristicile de limpezime, culoare, spumă, conținut de dioxid de carbon, plinătate, gust remanent, echilibrul aromelor. “Degustăm berea cu toate simțurile: cu ochii, cu nasul… ba chiar și cu urechea atunci când ciocnim un pahar”, a adăugat degustătorul belgian.

Aprecierea spumei: O spumă înaltă, cu bule mici, care durează multă vreme, este adesea semnul unei beri de calitate. Dacă o spumă inițial înaltă dispare rapid, acest lucru se poate datora faptului că berea a fost servită prea caldă sau că paharul nu a fost bine spălat și are depozite invizibile de grăsime sau detergenți.

Nu toate tipurile de bere au același fel de spumă: spuma cremoasă și densă apare la berile care au mult hamei și sunt produse numai din malț, cum sunt berile Pilsner și la cele tip Irish stout (bere neagră tare, fabricată din orz prăjit). Spuma unei beri Pilsner bine făcută este bogată și persistentă.

Spuma unei beri de calitate trebuie să fie: albă, densă, cu înălțimea de 30-40 mm, persistentă timp de minim 3 minute, însoțită de perlaj constant. După dispariție, lasă pe pahar o urmă albă, dantelată. Dimensiunea spumei depinde și de modul în care berea este turnată în pahar.

Aprecierea culorii: Culoarea ne poate oferi informații asupra malțului folosit. Berea făcută exclusiv din malț pilsner are o culoare galbenă în diverse nuanțe. Tipurile de bere care conțin malț caramelizat sau prăjit, au culori de la brun, brun-roscat și roșu, până la negru opac.

Claritate și consistență: Majoritatea tipurilor de bere sunt filtrate pentru a avea o limpezime de cristal. Există însă și sortimente de bere care nu sunt filtrate și care sunt ușor tulburi din cauza drojdiilor încă prezente la momentul consumului. O bere clară se poate tulbura pe măsură ce se învechește. Acest proces este adesea accelerat prin păstrarea berii într-un loc prea cald sau expus luminii solare. Răcirea la temperaturi foarte joase poate de asemenea să tulbure berea, dar această opalescență poate să dispară prin încălzire, dacă expunerea la temperaturi extreme nu este repetată.

Consistența berii poate să ne spuna câte ceva despre conținutul ei în alcool. Acest lucru se aplică mai ales în cazul berilor cu un conținut mai mare de alcool, precum doppelbock. Berea tare lasă o urmă specifică pe pereții paharului, atunci când acesta este rotit ușor.

Turnarea: spuma dezvăluie multe despre calitatea berii. Pentru a obține o spumare perfectă, turnați berea la mijlocul paharului înclinat la 45 de grade. Vă recomandăm să nu agitați sticla înainte de desfacere.

O altă etapă a degustării implică evaluarea olfactivă. Mai mult de 100 de substanțe de aromă ne invadează senzorii olfactivi atunci când mirosim o bere. Acestea se formează de-a lungul procesului de producție, malțul, hameiul și drojdia având un rol decisiv în formarea aromelor. Pentru identificarea acestor arome este necesară aplicarea unei tehnici speciale, durata de expunere a senzorilor olfactivi variind în funcție de grupa de arome examinate.

Un rol important în degustarea berii îl au de asemenea și senzorii tactili prezenți în cavitatea bucală care permit aprecierea plinătății, catifelării, astringenței și senzației cauzate de prezența dioxidului de carbon.

Vă invităm așadar, să gustați berea, să-i simțiți întreaga paletă de arome și să vă bucurați de beneficiile pe care această băutură le are asupra organismului atunci când este consumată cu moderație.

Sari la bara de unelte