Avem nevoie de susținerea turismului, prin încurajarea petrecerii concediilor în țară

Sectorul berii din România susține luarea de către autorități a unor măsuri de sprijin pentru industria turismului, printr-un program de încurajare a petrecerii vacanțelor și a concediilor în țară.

„Sezonul de vară reprezintă plămânii Europei” spune Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, iar turismul reprezintă 10% din PIB-ul Europei – iar în unele țări până la 20%.

Este esențial pentru toate sectoarele conexe, precum berea, să se conecteze cu turismul și cu industria Horeca cât mai rapid și cât mai în siguranță.

În același spirit, Berarii României au lansat un demers de sprijin și pentru sectorul ospitalității, prin campania #mancaredesuflet #SOSHoreca și prin susținerea unei abordări graduale de redeschidere a barurilor și a restaurantelor, având ca obiectiv principal garantarea siguranței personalului, a clienților și a furnizorilor – cu respectarea principiilor de distanțarea între mese și a măsurilor de igienă instituite de autorități și cu redeschiderea la capacitate redusă într-o primă etapă, printr-un sistem de rezervare a locurilor la mese.

Sari la bara de unelte