Bere Sibiu

Berăria Artizanală Sibiu (B.A.S) este o micro-berărie cu acționariat 100% românesc care produce berile SB începând din 2018 în orașul Săliște din Mărginimea Sibiului. Apartenența la această zonă este păstrată și în identitatea vizuală a sticlelor de bere, prin etichete cu motive și culori împrumutate din portul tradițional popular.

Berăria Artizanală Sibiu promite „o bere locală bine făcută, echilibrată și care să devină un simbol al calității, fără fițe”.

SB Blondă, SB Platinată, SB Brunetă și SB Roșcată sunt beri nefiltrate și nepasteurizate, plămădite din ingrediente naturale.

Chiar dacă o parte din ingredientele necesare in procesul de producție sunt importate în lipsa unei producții autohtone de malț special, B.A.S reușește să livreze o bere artizanală (SB Blondă) obținută din malț de orz și patru tipuri de hamei, produse exclusiv în România.

B.A.S este printre puținele berării din România care au în portofoliu și o bere cu certificare ecologică (SB Roșcată ECO). Atunci când materiile prime cu certificare ecologică vor deveni disponibile din producția românească, B.A:S va extinde certificarea ecologică și pentru celelalte beri din portofoliu.

 

Sari la bara de unelte