CAMPANIA „ALCOOLUL NU TE FACE MARE” CONTINUĂ CU ACTIVITĂȚI LA FINALA CUPEI ROMÂNIEI DE LA SIBIU

Federația Română de Fotbal și Poliția Română, în parteneriat cu Asociația Berarii României, continuă campania „Alcoolul nu te face mare” la Finala Cupei României care se joacă pe Stadionul Municipal din Sibiu, miercuri, 24 mai 2023, începând cu ora 20.30. Scopul campaniei este să prevină și să descurajeze consumul de alcool în rândul minorilor, care poate avea efecte negative atât la nivel psiho-emoțional, cât și la nivel fizic.

Videoclipul piesei „Ia stai cu tata” de Satra D.A.D.Z mizează pe taţii care fac trap cringe pentru ca minorii să nu bea alcool. Acesta va fi proiectat pe tabelele de marcaj și video proiectoarele stadionului de fotbal înaintea meciurilor și în pauze.

De asemenea, Poliția Română va desfășura activități preventive despre efectele negative ale consumului de alcool pentru adolescenți pe stadion, în zona dedicată familiilor, va distribui flyere „Alcoolul nu te face mare” și va oferi premii minorilor spectatori la meci.

Federația Română de Fotbal așteaptă la acestă finală aproximativ 12.000 de spectatori, dintre care 10% sunt minori.

„Prin adoptarea Strategiei de Sustenabilitate 2022-2030, unul dintre angajamentele luate de Federația Română de Fotbal se referă la îmbunătățirea sănătății și stării de bine a practicanților fotbalului și nu numai. Inițiativa #AlcoolulNuTeFaceMare este una dintre campaniile importante pe această temă. FRF aspiră să devină astfel un vehicul de promovare a unui stil de viață sănătos pentru toate categoriile de vârstă”, a spus Florin Șari, Manager de Sustenabilitate al FRF.

„Informarea și conștientizarea copiilor cu privire la cele mai bune măsuri pe care le pot adopta pentru evitarea unor situații de risc și implicarea lor în activități cu caracter educativ constituie repere permanente ale activității de prevenire dezvoltate de Poliția Română. Consumul de alcool este una dintre principalele condiţii favorizante atât în cazurile de delincvenţă, cât şi de victimizare a minorilor. Prin acest parteneriat, readucem în atenție importanța conștientizării pericolelor care se pot manifesta pe fondul consumului de alcool la vârste fragede”, a declarat comisar-şef de poliţie Sorin Stănică, director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității.

„Prin inițiativa #AlcoolulNuTeFaceMare ne propunem să contribuim la o schimbare reală de comportament, care să ducă la reducerea consumului de alcool în rândul tinerilor. Ca umare, încercăm să oferim cât mai multe alternative de petrecere a timpului liber acestora, astfel încât să stea departe de tentațiile nesănătoase. Demersul de conștientizare este dezvoltat ca un program susținut, care ia în calcul factorii-cheie predictivi ai consumului de alcool în rândul minorilor şi susţine prevenţia prin: implicarea în activităţi sportive, timpul petrecut cu părinţii, activităţile de relaţionare la şcoală și în afara ei, muzica, inclusiv ședințele de psihoterapie sau de consiliere psihologică sunt esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a adolescenților”, a spus Julia Leferman, Director General Asociația Berarii României.

Aproximativ 86% dintre băieți și 79% dintre fetele în vârstă de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață o băutură alcoolică. Ponderea celor care au consumat alcool până la vârsta de 13 ani este mult mai mare în rândul băieților (45%) decât în rândul fetelor (27%), arată studiul ESPAD derulat în anul 2019 în 35 de țări, între care 25 de țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv România. 52% dintre elevi au consumat alcool în ultimele 30 de zile înaintea realizării studiului și 10% au admis că s-au îmbătat cel puțin o dată în această perioadă, procentul fiind semnificativ mai mare în rândul băieților (13%) decât în rândul fetelor (7,3%). Elevii români au o frecvență ușor mai redusă a consumului de alcool în ultimele 30 de zile față de media europeană: 5,4 ocazii de consum față de 5,6 media la nivel european. În acest context, realizarea unor campanii de informare și conștientizare cu privire la consecințele consumului de alcool în rândul tinerilor devine cu atât mai importantă.

Despre campania Alcoolul nu te face mare

Misiunea de informare a tinerilor, părinților și profesorilor este concretizată în campania națională „Alcoolul nu te face mare”, lansată ca program-pilot în Bucureşti, în 2006, apoi extinsă în mai multe orașe. Până în prezent, campania a fost desfășurată în școli și a inclus, pe lângă dialogul direct cu adolescenții, ședințe de consiliere de grup cu psihologii Cristian Andrei și Silviu Ioniță, filme educative, un ghid pentru părinți și formarea profesorilor prin conceperea unor planuri de lecție dedicate.

Mai multe detalii despre program, găsiți la adresa: www.alcoolulnutefacemare.ro

Sari la bara de unelte