“Nu sunt sărbătorile de iarnă. Realitatea se schimbă când conduci băut”

Luminiţele de Sărbători se aprind în zece intersecţii importante din Bucureşti, Cluj, Drobeta Turnu-Severin, Giurgiu, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Sibiu şi Slobozia, în perioada 30 aprilie – 4 mai.

Acest eveniment este organizat de Direcţia Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Asociaţia “Berarii României” pentru a atrage atenţia conducătorilor auto că “Nu sunt sărbătorile de iarnă. Realitatea se schimbă când conduci băut”.
Acţiunea face parte dintr-o amplă campanie socială de educare a şoferilor în sensul responsabilizării acestora să nu se înscrie în trafic dacă au consumat alcool. “Prin iniţierea şi derularea acestei campanii pe termen lung, Berarii României demonstrează angajamentul social şi dorinţa de a contribui la eforturile comune de reducere a numărului de accidente cauzate de consumul de alcool”, a declarat dl. Constantin Bratu, director general al Asociaţiei “Berarii României”.
“Atunci când consumi băuturi alcoolice, realitatea se schimbă, ţi se poate părea că vezi luminiţele de Sărbători, că eşti un şofer mai bun sau că poţi controla maşina deşi, în realitate, nu este aşa. Mesajul pe care dorim să-l transmitem este că, sub influenţa alcoolului la volan, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi, iar consecinţele pot fi grave”, a susţinut dl. comisar şef Theodor Boşman, director adjunct al Direcţiei Politiei Rutiere.
Ideea aprinderii luminiţelor de Sărbători în luna mai este o continuare a firului epic al spotului TV, derulat sub genericul O experienţă plăcută poate deveni îngrozitoare. Când conduci băut. “Atât spotul TV, cât şi evenimentul creat în intersecţiile foarte circulate din cele zece oraşe importante, distorsionează intenţionat realitatea, tocmai pentru a provoca atenţia în rândul şoferilor asupra consecinţelor consumului de alcool atunci când intenţionează să se urce la volan ”,a explicat dl. Răsvan Popescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Background: Campania “Realitatea se schimbă când conduci băut” a fost lansată în februarie 2008. Prima etapă a proiectului se desfăşoară până în luna septembrie şi cuprinde: un spot TV care este difuzat în regim de campanie socială pe principalele posturi de televiziune; un spot radio de asemenea difuzat pe principalele staţii de radio naţionale şi materiale tiparite (postere, flyere).

Sari la bara de unelte