O nouă etapă a campaniei #SOSHoreca, sub umbrela #Reconnect și #staysafe

În cele 2 luni și jumătate cât timp locațiile Horeca au fost închise, berea la KEG a avut cel mai mult de suferit, fiind consumată exclusiv în acest canal.

Berea la draft este ideală pentru a fi consumată vara, în sezonul estival pentru că este răcoritoare, mereu proaspătă și rece, ușor de băut și accesibilă. În plus, este senzorială, îți face poftă de bere și de vacanță. 

Odată cu redeschiderea teraselor favorite din baruri, pub-uri, cafenele, restaurante și hoteluri, oamenii sunt invitați să iasă din nou să socializeze și să își recapete încrederea că pot consuma în siguranță, în condiții de distanțare fizică. 

Totodată, Berarii României susțin necesitatea redeschiderii restaurantelor pentru a evita falimentul unui sector economic important, cum este cel al ospitalității. România este singura țară membră UE unde activitatea restaurantelor rămâne închisă. În alte state europene acestea au fost redeschise, în condiții de distanțare fizică, prin măsuri de igienă obligatorii și printr-un sistem de rezervări care să asigure respectarea distanțării.

Sari la bara de unelte