PRIA Environment Conference

PRIA events a organizat, în 25 septembrie 2019, conferința PRIA Environment 2019 – una dintre cele mai importante platforme de dezbateri între companii, autorități, ONG-uri și societatea civilă. La dezbateri a luat parte și Julia Leferman, Director general al Asociației Berarii României, care a vorbit despre sistemul depozit pentru ambalaje reutilizabile și cel pentru ambalajele de unică folosință. La eveniment au participat și doi speakeri externi de marcă, Jules Bailey și Saulius Galadauskas, de la care am aflat care este situația deșeurilor de ambalaje pe plan internațional, dar și cum au fost implementate cu succes mecanisme ale sistemului depozit pentru ambalaje reutilizabile sau pentru cele de unică folosință în state devenite reper pentru bunele practici în domeniu: Oregon (USA) și Lituania.

Reprezentantul Berarilor Romaniei, Julia Leferman a transmis următoarele mesaje referitoare la temele abordate in cadrul evenimentului.

Industria berii este în prezent sectorul cu cea mai mare pondere de ambalaje reutilizabile puse în circulație.

Creșterea disponibilității acestor ambalaje în comerțul modern depinde în mare măsură de organizarea rețelelor comerciale în sensul preluării de la populație și returnarea către producători a ambalajelor, precum și motivarea fiecărui cetățean, în calitate de consumator, să opteze pentru produsul disponibil în ambalajul reutilizabil, atunci când este disponibil pe raft.

Implementarea unui sistem pe scară largă pentru ambalaje de unică folosință necesită timp, precum și educarea consumatorilor. Eate nevoie in primul rand de un cadru legislativ complet care să susțină obiectivul acestuia și apoi suficient timp pentru planificarea și implementarea sistemului. Pentru ambele etape, dialogul dintre autorități și sectorul de afaceri este esențial, astfel încât sistemul de garanție să poată fie implementat cu succes și adaptat la specificul pieței românești.

Fezabilitatea implementării sistemului depozit-garantie în România este o analiză esențială și aceasta nu garantează 100% că aceasta este solutia optima. Producătorii de bere din România au inițiat un studiu detaliat de fezabilitate, ale cărui rezultate vor fi puse la dispoziția Ministerul Mediului până la finele acestui an.

Sari la bara de unelte