Stephan Maria Weber este noul presedinte al Asociatiei „Berarii Romaniei”

Stephan Maria Weber, presedinte al companiei Ursus Breweries a preluat conducerea Asociatiei „Berarii Romaniei”, organizatie ce reprezinta interesele profesionale ale industriei producatoare de bere din Romania.

Noul presedinte al Asociatiei „Berarii Romaniei” ocupa pozitia de conducere in cadrul companiei Ursus Breweries din anul 2007, iar in cadrul companiei SABMiller Europe lucreaza din anul 2003, cand a fost numit in functia de Sales & Distribution and Trade Marketing Director Europe.
„Sunt convins ca efortul comun depus pentru indeplinirea unor obiective generale ale industriei va conduce catre dezvoltarea si mentinerea unui mediu de afaceri corect, apreciat de institutiile de reglementare si bine inteles de consumator. Dorim sa fim un partener de dialog pentru institutiile statului si o sursa corecta si credibila de informatii despre bere, pentru presa si consumatori. Alaturi de colegii mei din industrie, ma voi asigura ca acest efort comun va rezulta intr-o industrie a berii responsabila in Romania”, declara noul presedinte al Asociatiei „Berarii Romaniei”, Stephan Maria Weber.

Stefan Maria Weber preia conducerea Asociatiei de la Shachar Shaine, presedinte al companiei United Romanian Brewers Bereprod, care a fost Presedintele in exercitiu incepand cu aprilie 2008 si pana la data de 1 Iunie 2009. Noul presedinte al Asociatiei Berarii Romaniei are 45 de ani si detine un MBA in Marketing si Resurse Umane acordat de Universitatea Bayreuth din Germania precum si un master in domeniul Administrarii Afacerilor sustinut la Western Illinois University. Inainte de a se alatura SABMiller a mai lucrat pentru Procter&Gamble si British American Tobacco. Rolul presedintelui in cadrul asociatiei este de a reglementa si sustine promovarea si dezvoltarea unei industrii puternice si responsabile a berii in Romania, reprezentand interesele tututor membrilor si respectand principiile concurentei loiale.

Fondata in 2004, Asociatia „Berarii Romaniei” are in prezent cinci membrii, Romaqua Group alaturandu-i-se la inceputul lui 2009, si este cea mai mare organizatie de profil din Romania, acoperind peste 80% din industria berii. Asociatia are ca misiune promovarea si dezvoltarea unei industrii puternice si responsabile in Romania, concentrandu-se, de asemenea, pe educarea consumatorilor cu privire la beneficiile consumului responsabil de bere, promovarea competitiei loiale si sprijinirea intereselor comerciale ale membrilor ei. Din anul 2008 Asociatia „Berarii Romaniei” este membra a organizatiei „Berarii Europei”.

Sari la bara de unelte