Susținerea sectorului ospitalității, prioritatea Berarilor României

Restaurantele, hotelurile, cafenelele, barurile au înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu aproximativ 70% în primul semestru al anului 2020 față de aceeași perioadă a anul anterior și au determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori.

De aceea, este esențial ca, alături de autorități, să continuăm să sprijinim acest sector să își revină ca urmare a Covid-19 și să construim împreună un viitor mai bun.

Obiectivul nostru principal pentru 2021 este să generăm predictibilitate pentru sectorul ospitalității și pentru întregul lanț valoric, printr-o redeschidere în siguranță și în timp util, de îndată ce acest lucru va fi posibil.

Brewers of Europe, Asociația producătorilor de bere din Europa, din care și Berarii României fac parte, au semnat, împreună cu alte organisme din industrii conexe, o declarație comună solicitând înființarea unui grup special de lucru în cadrul UE pentru redresarea sectorului ospitalității.

Claritatea referitoare la calendarul de redeschidere a sectorului și a condițiilor în care aceasta se poate întâmpla este absolut necesară, pentru a avea timp suficient pentru refacerea stocurilor și adaptarea la măsuri suplimentare, dacă acestea vor exista.

Companiile din sectorul ospitalității, cu sprijinul partenerilor lor, au făcut eforturi pentru a investi într-o nouă infrastructură și a implementa toate protocoalele naționale sanitare și de siguranță pentru a proteja sănătatea personalului și a consumatorilor lor. Împreună, aceste locații pot asigura în continuare măsurile sanitare și de distanțare necesare pentru a permite afacerilor lor să se redeschidă și să rămână deschise în condiții de siguranță, ajutând la restabilirea încrederii consumatorilor în acest sector.

Măsurile de sprijin guvernamental sunt, de asemenea, cruciale pentru ca locațiile Horeca să supraviețuiască reducerii actuale a capacității lor de a opera și pentru a preveni închiderea definitivă a acestora. Granturile pentru susținerea businessurilor, șomajul tehnic pentru angajați, reeșalonarea datoriilor, împrumuturile și subvențiile flexibile, inclusiv ajutoarele de stat sunt singurele soluții care îi poate salva de la faliment.

Sari la bara de unelte